Sâmbătă, 13 septembrie 2025, de la ora 10:00, vă invităm pe dealurile Șonei. Pornimprin blânda lumină de septembrie, ne oprim la sfințirea Pietrei de la Crucea lui Becheș, moment de o rară importanță simbolică, marcat de preotul Călin Grigorie, alături de săteni, în prezența pictorului Ștefan Câlția și a sculptorilor Virgil Scripcariu și Andrei Răileanu.
„De mai mulți ani, pictorul Ștefan Câlția, neobosit țesător de fapte noi din fire vechi, visase la o nouă însemnare a locului unde a fost odată Crucea lui Becheș. 2025 s-a dovedit a fi timpul potrivit. I s-a spus „Anul Pietrei”. La reînnodarea acestui fir de memorie și piatră au fost chemați sculptorii Virgil Scripcariu și Andrei Răileanu, pietrar. Li s-a alăturat un grup pestriț de voluntari tineri. Totul s-a petrecut în prima săptămână a lui august, pe dogoare și parfum puternic de fân”, povestește Adriana Scripcariu, istoric de artă și martoră a întregului proces de cioplire a Pietrei de la Crucea lui Becheș, pe hotarul Șonei.
„Anul Pietrei” este un proiect cultural dezvoltat de Asociația Galeria Artep, Fundația Ștefan Câlția și Asociația Sătească „Șona Noastră”, în parteneriat cu Albastru, Asociația Monumentum, Asociația Renascendis, Asociația Soxen – KraftMade, Institutul de Cercetare Făgăraș și Primăria Mândra.
Accesul necesită încălțăminte adecvată pentru urcat pe deal.
13 septembrie 2025, ora 10.00
Punct de întâlnire: Casa albastră 234
Organizat de: Asociația Galeria Artep
Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Universitatea de Arte G. Enescu Iași, Institutul de Cercetare Multidisciplinara în Arta (ICMA)
Parteneri media: ASOCIAȚIA EMPOWER ARTISTS, Asociația PIN pentru Promovarea Tehnologiei și lndustriilor Creative Revista TIMPUL, PROPAGARTA