O referință constantă pentru Florin Ghenade este Giordano Bruno și felul în care el percepe și definește lumina, dar și funcția acesteia – aceea de a ne lăsa ochiul să vadă. Giordano Bruno înțelege lumina ca fiind mai mult decât sursa dată de soare ca să lumineze lumea, o lumină invizibilă în sine, dispersată prin cosmos și sădită peste tot, aceasta lăsându-ne să vedem lucruri absente, invizibile.

Continuând analogia cu Caravaggio care folosește lumina pentru a arăta o instanță, o experiență dintr-un anumit moment, Florin Ghenade luminează acești arbori timp de 16 minute dezvăluind o „narațiune” de peste 600 de ani.

Fotografiile nu pot spune bine povești. Poveștile necesită început, cuprins și sfârșit. Ele necesită o desfășurare în timp. Fotografiile opresc timpul. (…) Deci la ce sunt bune fotografiile? Deși nu pot să spună povești, sunt geniale în a sugera povești – spunea Alec Soth. Iar Florin Ghenade accentuează această idee în propriul proiect: Există context, există informații despre acești copaci. Pot fi priviți din punct de vedere antropologic, ecologic, istoric, arhitectural, pot fi priviți din prisma legendelor și poveștilor care m-au atras spre ei, dar mai întâi, să fie priviți.

Noaptea îmbracă, prin întuneric, contextul pe care adesea îl știm prea bine și astfel putem privi, drept în față, spre acești arbori.

Memoria, mai mult decât estetica, a fost narațiunea dominantă în istoria fotografiei, afirma artistul Joan Fontcuberta. Totuși, producția largă de fotografii din ziua de azi a determinat ca aceasta să nu mai servească memoriei, ci momentului, lui „acum”. Tot mai mult fotografia devine un cuvânt și mai puțin sugerează o poveste, ori fotografiile lui Florin Ghenade tocmai asta fac: ne întorc la memorie și timp. Rolul fotografiei, al luminii și al întunericului în acest proiect nu este acela de a arăta, ci acela de a ne învăța să privim. Căci în contextul de azi, nu arborii bătrâni sau fotografia pe film sunt amenințate, ci însuși actul privirii.

////

“Let there be dark, but let there be light,” said the young shepherd we met in Posmuș while we were waiting for night to fall so we do our first trials of photography in the dark.

One of Florin Ghenade’s constant sources of inspiration is Giordano Bruno and the way he not only perceived and defined light, but also its function – that of allowing the eye to see. Giordano Bruno understood light as more than just a source given by the sun in order to light up the world, and as a “light that is invisible in itself, spread throughout the universe and planted everywhere, thus allowing us to see absent, invisible things”.

Continuing the analogy with Caravaggio, who used light to show an instance, an experience in a given moment, Florin Ghenade illuminates these trees for 16 minutes, revealing a “narrative” that is over 600 years old.

“Photographs aren’t good at telling stories. Stories require a beginning, middle and end. They require the progression of time. Photographs stop time. […] So what are photographs good at? While they can’t tell stories, they are brilliant at suggesting stories,” said Alec Soth. And Florin Ghenade emphasizes this idea in his project: “There exists a context, there exists information about these trees. They can be viewed from an anthropological ecological, historical and architectural perspective. They can be viewed from the perspective of the legends and stories which drew me to them, but first of all they have to be viewed.” Night cloaks the context we often know only too well in a veil of darkness, allowing us to look straight ahead at these trees

“Memory, much more than aesthetics, has been the dominant narrative thread in the history of photography as we know it,” said the artist Joan Fontcuberta. And yet, the large-scale production of photography today means that photography no longer serves memory, but the moment, the “now”. Photography is becoming more a word and less suggestive of a story, but Florin Ghenade’s photographs do just that: they take us back to memory and time. The role of photography, of light and darkness in this project is not to show, but to teach us how to look. For it is not ancient trees or film photography that is under threat today, but the act of viewing itself.

Curatoare, Alexandra Manole