Pământ Paleolitic – Leo Bîrcu

Pentru artistul Leonard Bîrcu, aparatul de fotografiat este mai mult decât un instrument prin care se obțin imagini, este un pretext de „vizare topografică”, care ajută la sondări arheologice. A pornit de la orașul Iași înțeles ca strat material și simbolic ce susține actualul peisaj urban. Artistul îl supune unei analize critice ce pendulează între documentul obiectiv, eseul subiectiv și substraturile materiale.

Demersul lui Leonard Bîrcu se fundamentează pe stratigrafie (propusă și dezvoltată de Marius Grec) ca metodă de studiu a straturilor de cultură, pornind de la observația că „resturile mai vechi sunt situate în profunzime”, în timp ce cele noi se află la suprafață. Această metodă devine o metaforă activă: orașul este privit ca un strat de cultură recentă, iar fotografia funcționează asemenea unei secțiuni arheologice care dezvăluie „dovezi” ale condiției sociale. Imaginile surprind astfel o „societate întreruptă” și o stagnare evolutivă, identificând tipare vizuale care reflectă relația bidirecțională dintre om și teritoriul ocupat.

De la detalii arhitecturale la monumente neoficiale ale istoriei recente artistul identifică indicii ale unei identități colective. Titlul proiectului invocă momentul originar al paleoliticului ca punct incipient de modelare a peisajului, dar introduce și o notă ironică la adresa glorificării trecutului ca instrument identitar, în detrimentul unei înțelegeri critice a prezentului.

Expoziția reprezintă astfel un spațiu de cercetare în care peisajul urban este descompus pentru a sugera asocieri între locul construit și caracteristicile culturale ale grupului social. Leonard Bîrcu captează acel „între” dintre certitudinea factuală și narațiunea fictivă, transformând suprafața imaginii într-un spațiu suport pentru speculații și alternative viitoare. Este o expoziție despre „citirea” straturilor timpului sedimentate în asfalt și beton, despre tăcerea materialității și povestea pe care o spun locurile atunci când sunt privite prin prisma unei arheologii a cotidianului.

„Pământ Paleolitic” este locul care propune o estetică a teritoriului documentat, între vestigiu și actualitate. Prin rigoarea vizării și profunzimea stratigrafică a privirii, Leonard Bîrcu creează o lume în care orașul își mărturisește propria devenire.

Pâinea Doamnei – Cezara Pâțâligă

La început a fost corpul, pe care artista Cezara Pâțâligă l-a transpus în materialitatea aluatului, un mediu a cărui compoziție organică amplifică tensiunea dintre standardul impus și realitatea brută, dintre perfecțiunea plastică și vulnerabilitatea cărnii. Contrastul dintre corpul-imagine (idealizat) și corpul-materie par să propună realități distincte.

Dar artista folosește ingrediente diferite: aluatul care curge, drojdia care transformă și sarea care conservă. Ele devin o materialitate hibridă, în care natura biologică și cultura estetică coexistă.

În cadrul proiectului Art Gen ’25, pe traseul parcurs de la cercetare la expoziție, lucrările se intersectează cu teoriile fenomenologice ale lui Maurice Merleau-Ponty și cu critica simulacrului a lui Jean Baudrillard, oferind un cadru filosofic pentru înțelegerea corpului ca entitate si nu ca obiect de consum vizual.

Trăim într-un simulacru, unde imaginea (hiperrealitatea) devine mai importantă decât realitatea însăși. În acest sens, proiectul „Pâinea doamnei” reflectă o revoltă poetică împotriva acestui simulacru: fragmentele de corp și texturile aluatului devin „actanți autonomi” care își revendică autonomia. Ele există într-o stare de „retragere” de la privirea critică a privitorului, invitându-ne să le vizualizăm ca prezențe brute, dincolo de funcția lor de „obiect al dorinței”. Artista folosește video-ul și instalația pentru a ilustra tensiunea dintre „a părea” și „a fi”, transformând imperfecțiunea în manifest.

Expoziția este astfel un spațiu intermediar în care formele vorbesc despre ele însele și captează acel „între” dintre estetic și visceral, transformând suprafața plană a fotografiei și fluiditatea aluatului într-un portal către ceea ce Merleau-Ponty numea „carnea lumii”: o întoarcere la o estetică a simțirii pure, eliberată de judecăți forțate. Este o expoziție despre corpul captat în propria sa devenire, despre spațiile dintre pliuri, despre tăcerea aluatului care crește și povestea pe care o spune pielea atunci când oamenii încetează să o mai compare cu un ideal imposibil.

„Pâinea doamnei” este spațiul care conturează o estetică a acceptării totale, provoacă limitele percepției de sine și propune să regândim locul nostru în propria piele. Prin texturile poroase, urme de făină, cute de piele, curgerea lentă a materiei, Cezara Pâțâligă creează o lume în care formele sunt lăsate, în sfârșit, „să se odihnească”.

Curatoare, Cristiana Ursache