Rezidența Artistică 110
Open Call 5 rezidențe artistice de cercetare la Berlin și Șona
Ediția 2026 a proiectului Rezidența Artistică 110, dezvoltat de Asociația Galeria Artep în parteneriat cu instituția berlineză Haus der Kulturen der Welt (HKW) și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este dedicată comunităților, în contextul în care coeziunea socială este distorsionată de social media, fake news și permanentul contact cu noile tehnologii, inclusiv relaționarea cu AI.

Cinci artiști români vor fi selectați pentru a participa la o rezidență de cercetare de 10 zile la Berlin și 4 zile la Șona, în intervalul 1 mai – 31 iulie. După finalizarea rezidenței de cercetare, artiștii vor avea la dispoziție luna august pentru a produce cel puțin o lucrare nouă inspirată de experiența avută. În luna septembrie va avea loc o instalație colectivă în comunitatea locală din Șona.

Programul își propune să creeze un cadru de reflecție și dialog artistic asupra modului în care arta contemporană poate aborda teme precum solidaritatea socială, apartenența, dinamica comunităților și relațiile dintre indivizi și spațiul social. Cum poate contribui arta vizuală contemporană la dinamica din diferitele comunități (locale, profesionale, sociale) și în ce măsură putem recrea coeziunea socială? Și în ce măsură poate fi înțeleasă arta contemporană în aceste comunități mici, locale? Programul se adresează artiștilor vizuali români din țară și din diaspora și este structurat astfel:

Etapa 1: Open Call
Artiștii se înscriu prin completarea FORMULARULUI DE ÎNSCRIERE.
Deadline înscriere: 15 aprilie 2026

Etapa 2: Selecție
În perioada 15-25 aprilie, un juriu internațional format din doi curatori și echipa Artep va selecta 5 artiști din domenii complementare artei vizuale pentru a participa la proiect (și expoziție). Rezultatele vor fi comunicate la finalul perioadei de selecție prin email.

Etapa 3: Rezidența de cercetare (Berlin + Șona)
Cei 5 artiști selectați trebuie să fie disponibili să își desfășoare rezidența în perioada 1 mai – 31

Programul include:
10 zile de cercetare artistică la Berlin

4 zile de cercetare și lucru la Șona (România)

Rezidența oferă artiștilor oportunitatea de a intra în dialog cu scena artistică internațională și de a reflecta asupra rolului artei contemporane în înțelegerea și reprezentarea comunităților și a proceselor de coeziune socială.
Asociația Galeria Artep va asigura pentru fiecare artist selectat un buget total estimativ de 2700 euro/persoană, incluzând cheltuieli de deplasare, cazare și un fee artistic.
Programul rezidenței este stabilit în colaborare cu partenerul de proiect Haus der Kulturen der Welt (Berlin).

Etapa 4: Realizarea lucrărilor
În timpul lunii august, fiecare dintre cei 5 artiști selectați trebuie să realizeze minimum o lucrare nouă ca rezultat al cercetării desfășurate în cadrul rezidenței.
Tema expoziției va coincide cu tema proiectului: comunități și coeziune socială.
Mediul de exprimare este la alegerea artistului, dar trebuie să fie în relație directă cu arta vizuală contemporană.
Recomandăm: instalație, artă textilă, artă murală, ceramică, land art, nature art, performance.

Condiții de participare
– Apelul este deschis artiștilor români din țară și din diaspora;
– Disponibilitate pentru participarea la rezidența de cercetare (10 zile la Berlin + 4 zile la Șona) în perioada mai–iulie;
– Fiecare artist selectat trebuie să propună minimum o lucrare nouă în urma rezidenței;
– Lucrarea propusă trebuie să fie în relație cu tema programului Rezidența Artistică 110 – ediția 2026: comunități și coeziune socială;
– Lucrarea va face parte din expoziția colectivă organizată în septembrie la Șona.
Despre proiect
Proiectul Rezidența Artistică 110 se află la cea de a patra ediție.Prin această inițiativă ne propunem să susținem artiștii români în procesul lor de cercetare și experimentare, oferindu-le un cadru favorabil pentru dezvoltarea unor practici artistice contemporane care reflectează asupra relațiilor dintre artă, comunitate și societate.
Partener principal: Haus der Kulturem der Welt.
Cultural project co-financed by: National Cultural Fund Administration (AFCN)
Organizer: Artep Gallery Association
Partener principal: Haus der Kulturen der Welt
Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă, PROPAGARTA, Empower Artists, Modernism, PIN Magazine, Destination Iași
Cultural project co-financed by: National Cultural Fund Administration (AFCN)
The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the works may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.