DE MÂNĂ,
DOUĂ ATELIERE PENTRU COPII
Pe 9 octombrie finalizăm expoziția DE-AI CASEI, o experiență colectivă care reunește lucrările artiștilor Cristina Bobe, Maria Brudașcă, Florin Flueraș, Lavinia Ghimbășan și Mihaela Lungu, curatoriată de Cristiana Ursache și găzduită în casa Rezidenței Artistice 110 din Șona.
Vă invităm sâmbătă, 10 octombrie 2026, să lucrăm DE MÂNĂ, la cele două ateliere pentru copii, organizate la Casa Arhivei, numărul 221, prilej cu care încheiem oficial și cea de a patra ediție a programului Rezidența Artistică 110.
Facem lână de purtat cu Lavinia Ghimbășan: împâslim, înțepăm, rostogolim și transformăm lâna în bile colorate. Poate ies brățări, coliere, poate un mic animal. Nu știm încă, de aceea vă invităm să descoperim împreună. Cu Cristina Bobe gătim hârtie: culegem plante, fierbem, presăm, parfumăm. Turmeric, solidago, mentă și busuioc. Hârtia poate deveni o felicitare, un suport pentru ceașcă sau, dacă o punem în pământ, o mică grădină.
Rezidența Artistică 110 este un proiect cultural dezvoltat de Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu instituția berlineză Haus der Kulturen der Welt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Organizer: Artep Gallery Association
Partener principal: Haus der Kulturen der Welt
Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă, PROPAGARTA, Empower Artists, Modernism, PIN Magazine, Destination Iași
Cultural project co-financed by: National Cultural Fund Administration (AFCN)

The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the works may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.