Pictoromanul Mustața lui Dali și alte culori reprezintă rezultatul colaborării dintre un scriitor pentru care reflecția tăioasă asupra realității imediate, needulcorate, devine în cele din urmă un instrument de transfigurare onirică a acesteia și un pictor care continuă solitar astăzi filonul suprarealismului și al realismului magic care par să se fi grefat foarte bine pe habitudinile pioase și apetența pentru misticism și reverie ce caracterizează arealul moldovenesc.
În anii 1970 și 1980, realismul magic a constituit pe plan local o formă de escapism solitar ce a permis, totodată, coagularea unei reacții estetice colective la expresiile vizuale ale ideologiei socialismului. Mistificarea istoriei și vizualizarea utopiei sociale era contrabalansată în Iași de mitizarea unui primitivism oniric cu accente folclorice.
La mai bine de patruzeci de ani distanță, într-un context marcat de noi provocări precum inegalitățile globalizării, catastrofa climatică, rasismul endemic sau diverse pandemii, recentele picturi onirice ale lui Felix Aftene constituie prilejul unei incursiuni literare savuroase în imaginarul complex al artistului modern ce trăiește încă sub fantasma geniului, permițându-și să reinventeze întreaga realitate.
Anacronismul lor evident îi permite lui Lucian Dan Teodorovici să dezvolte o meditație seducătoare, candidă și chiar tragică asupra condiției fragile a artistului în contemporaneitate, înțeleasă ca intersecție a mai multor vremuri și orizonturi culturale.
Cu toate că rezultatul acestei colaborări rămâne cumva tributar cultului modernist al artistului solitar și al creativității masculine, figura lui Salvador Dali este, în cele din urmă, pretextul unei călătorii fantastice în doi prin lumea reimaginată a picturii moderne – o lume care, cu toate că a apus, continuă să fascineze de la distanță.