POVEȘTI ÎN IMAGINI

Atelier de fotografie documentară și povești pentru copii

Întreaga galerie foto poate fi vizualizată aici.

În 2023, Asociația Galeria Artep, continuă demersul de cercetare și arhivare a patrimoniului imaterial din localitate Șona, județul Făgăraș, demers derulat în parteneriat cu Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră, Asociația Monumentum și Fundația Mihai și Mihaela Frățilă, și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (sesiunea II/2023, aria patrimoniu cultural imaterial).

Anul acesta îl dedicăm analizei efectelor migrației șonerilor în America și analizăm elementele de patrimoniu imaterial din perspectiva vieții de familie, decupând câteva istorii cu caracter de poveste.

Pentru a conecta trecutul cu prezentul în cel mai concret mod cu putință, organizăm la Șona, în perioada 7-8 august, atelierul de fotografie POVEȘTI ÎN IMAGINI dedicat copiilor din sat. Atelierul va avea ca temă principală „viața de familie” și va fi coordonat de Ioana Moldovan, jurnalist și fotograf documentar. Copiii vor învăța noțiuni teoretice despre fotografia documentară, corelat cu sesiuni de fotografie pe teren, ca apoi să aprofundeze cum anume se pot construi poveștilor din fotografiile realizate.
Ioana Moldovan este jurnalist, fotograf documentarist și autor din București, România. Reportajele ei au fost publicate de The New York Times, BBC, Der Spiegel, Libération, de Volkskrant, Society Magazine, NPR, ESPN, Al Jazeera English, Huffington Post, Deutsche Welle, LensCulture, Radio France Inter- nationale, Dilema Veche, Decât O Revistă și Vice printre alții. Fotografiile ei au câștigat premii, au ilustrat cărți, au fost prezentate în piese de teatru și expuse în numeroase expoziții, atât în țară, cât și în străinătate. În 2016, Moldovan a participat la prestigiosul Eddie Adams Workshop, unde a primit premiul The Bill Eppridge Memorial Award pentru excelență si adevăr în fotojurnalism. Ambasada Statelor Unite la București i-a acordat premiul „Women of courage” pentru activate remarcabilă în evidențierea adevărului prin fotojurnalism. În 2018 a fost selectată și a participat la Missouri Photo Workshop, iar în 2021 a devenit alumnus al VII Academy.

Fotografiile realizate de copii pe tema vieții de familie în cadrul atelierului POVEȘTI ÎN IMAGINI vor fi printate la dimensiuni mari și expuse în sat, într-o expoziție colectivă inedită, ce va putea fi admirată de localnici, turiști, trecători.

Organizator: Asociația Galeria Artep
Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră, Asociația Monumentum, Fundația Mihai și Mihaela Frățilă

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

În parteneriat cu: Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră, Asociația Mihai și Maria Frățilă, Asociația Monumentum