Rezidența artistică Șona 110

Șona 110 reprezintă un proiect central al Asociației Galeria Artep de recuperare și redare a Casei Cetei, așa cum este cunoscută locuința în sat. Din 2020 am început procesul de restaurare a casei de la numărul 110, o casă renovată și refăcută în spiritul Caselor Albastre, adică respectând întru totul caracteristicile casei vechi, chiar dacă modernizarea structurii este realizată integral.

Șona 110 este gândită să devină Rezidența artistică 110, un spațiu cu programe dezvoltate pentru artiști din varii domenii complementare artei vizuale, care să aibă un loc dedicat de creație și emulație artistică. Lucrăm între patru și șase luni pe an la refacerea casei din Șona de la numărul 110, pentru că lucrăm mai ales la exterior (pereții casei, acoperișul, subsol, fundație, curte, dependințe, șură) și suntem foarte atenți să respectăm arhitectura inițială a casei, fără să fie afectată de vreme și vremuri.

Am descoperit o serie de obiecte vechi, pline de semnificație, care au fost catalogate și cercetate cu experți, iar unele fotografii găsite au fost scanate și incluse în proiectul „Șona – Memoria unui loc”, derulat de Asociația Galeria Artep cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Șona 110 este o axă trecut-viitor marcată în fiecare zi a acestui prezent: este atât un tribut adus rădăcinilor, cât o călătorie pentru un viitor dedicat artei și colaborării interdisciplinare