White soft allegories

În dialog cu Raluca Ilaria Demetrescu și Radu Carnariu

Întreaga galerie foto poate fi vizualizată aici.

A treia intervenție temporară găzduită în cadrul expoziției UNDER CONSTRICTION este realizată de artista Raluca Ilaria Demetrescu și pleacă de la dialogul dezvoltat cu Radu Carnariu pe tema conflictelor, interne și externe, cu care umanitatea se confruntă. Intervenția temporară White soft Allegories poate fi vizitată la Galeria Artep în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie, iar lucrările propuse sunt dezvoltate în cadrul proiectului inițiat de Asociația Galeria Artep și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

White soft Allegories este perspectiva propusă de Raluca Ilaria Demetrescu în dialog cu tema întregului proiect Under Constriction și aduce în atenția publicului general o serie de lucrări din pânză țesută manual și broderie, de dimensiuni variabile, care chestionează tema războiului din perspectiva războiului interior sau o conflictelor interumane.

 

„Nașterea conflictului din spiritul adunării se poate întâmpla oricând (…). Alegoria exprimă prin artă idei despre lume, sine și alții, emoții, situații istorice sau de viață și le concretizează prin imagini de îngeri și demoni, mici mitraliere, propoziții cu tâlc, fețe brodate și flori. E albă, așa cum e pânza colorată sau neagră, orice e alb când îl colorezi apoi. E moale pentru că e o păturică prietenoasă întinsă peste răni, o saltea împotriva escarelor celor răniți”, detaliază Raluca Ilaria Demetrescu. 

White soft Allegories poate fi vizitată în cadrul Galeriei Artep din Iași în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie, iar sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 17:00, vă invităm la un artist-talk cu Raluca Ilaria Demetrescu.

Raluca Ilaria Demetrescu (n. 1969, București) a studiat pictura la UNArte București și Sorbona Paris Arts Plastiques – diplomă de studii aprofundate. Trăiește și lucrează în București.  Artistă vizuală, curatoare, coordonează începând cu 2008 galeria de tip Artist-run Space ALERT Studio laborator de creație, cu activitate de promovare a artelor vizuale și a artiștilor contemporani români. Scrie și publică în format tipărit și în mediul online eseuri despre artă. Obține premiul UAP pentru Pictură. A expus recent la Phantom Gallery Berlin, LEILEI Gallery, MNAC București, Kunstahalle Bega Timișoara, Galeria Creart București, MNȚRplusC BUCUREȘTI, Galeria Rubik Cluj, Muzeul Literaturii Române București. Are lucrări în muzee și colecții din țară și străinătate. Cu o practică artistică intimistă, autoreferențială cu accente de (auto) ficțiune, centrată pe imediat, pe cotidian, artista explorează medii precum desenul contemporan și diversele sale tehnici, obiectul textil, ceramica, pictura, fotografia, gravura, instalația. Analizează relațiile dintre indivizi, poziția artistului în lume, în cadrul intim, social urban, abordează teme cu semnificație feministă și e preocupată de minoritățile de gen și etnice. Expune în muzee, galerii private sau instituționale și deseori în spații alternative, neconvenționale, pentru că e de părere că arta aparține societății, că oamenii și artiștii trăiesc în spații de viață, de locuit, și nu în muzee.

Under Constriction analizează critic relația dintre conceptul de limită și conceptul de libertate, pe fondul tot mai problematic al hedonismului supra-consumist contemporan, explorând contextual condițiile producerii de sens vizual cu un impact crescut asupra capacității de conștientizare a publicului cu privire la teme(ri)le globale stringente”, spune artistul Radu Carnariu despre motivația care a stat la baza acestui demers de explorare artistică.

Radu CARNARIU este un artist vizual multidisciplinar care a absolvit licența, masterul și doctoratul la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Este interesat de studiul efectelor sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra relației dintre mentalitate, imaginație și comportament. Proiectele sale artistice evidențiază ironic unele contexte ale acestor efecte prin abordări vizuale paradoxale, ce vizează provocarea sau modificarea capacității de conștientizare a publicului. A avut expoziții solo naționale în România și Germania și expoziții de grup precum: Art Revolution Taipei 2012 (finalist), Nord Art 2013 și Nord Art 2014, European Cuteness Art- Contaminazioni 2016, Budapest Art Fair 2021, Juxtapose Art Fair 2021, Art Safari- Superheroes/Antiheroes 2021 și Supermarket-Stockholm Independent Art Fair 2022.

În continuare, va fi prezent la Iași cu o ultimă intervenție vizuală special create în contextul proiectului UNDER CONSTRICTION artitul Mircea Modreanu (2-8.11). Au făcut parte din acest demers Alexandra Ghioc (10-17.10) și Mihai Zgondoiu (17-25.10).

Asociația Galeria Artep a fost înființată în decembrie 2019, din dorința de îmbogățire a demersurilor educative corelate artei contemporane în peisajul cultural ieșean. Colaborarea cu  Galeria Artep a însemnat derularea a numeroase expoziții cu artiști români și internaționali, curatoriate de: Alexandra Manole (Felix Aftene, „Memoria Spațiului”, 2018, Ștefan Câlția, „Fragilitate”, 2019, Virgil Scripcariu, „Întâlnire”, 2019, Nicu Ilfoveanu, „Panorama”, 2021), Matei Câlția (Ghenadie Popescu și Mark Verlan, „Aproape totul sau mai nimic”, 2020, „Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug”, 2021, „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării”, 2022, Palatul Culturii), Cristian Nae (Matei Bejenaru, „PRINT”, 2021, Claudiu Ciobanu, „SOLARIS”, 2022), Cristiana Ursache (Miruna Radovici, „Cross the Lake in a Silver Plate”, 2022, „Ștefan Câlția. Pe Olt”, 2022, Șona, Sorin Ilfoveanu, LEVANT, 2022/2023, Claudiu Ciobanu „Memento Vivere”, 2023, Viena). 

Organizat de: Asociația Galeria Artep

Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Universitatea de Arte G. Enescu, Destination IașI, Institutul de Cercetare Multidisciplinara in Arta (ICMA), FabLab

Parteneri media: ASOCIATIA EMPOWER ART & ARTISTS, Revista Timpul, Asociatia PIN pentru Promovarea Tehnologiei si lndustriilor Creative, Revista Modernism

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.