Proiectul expozițional propus de Radu Carnariu prelungește interesul său de lungă durată pentru explorarea distribuției tot mai inegale a bogăției și resurselor planetei sub impactul sistemului economic de tip extractivist-colonial pe care globalizarea, în forma în care a fost configurată după 1990, a continuat să se susțină, contribuind decisiv la actuala criză climatică planetară.
De câte cuvinte ai nevoie ca să spui un adevăr esențial?
Fragmentați în mii de cioburi, crâmpeie de informație incertă și gratificări instante, înaintând ca prin nămol între halucinații, trepanații, conspirații, zvonuri și născociri, operațiuni sub steag fals, sfârșituri ale istoriei și realizări bruște că totul se repetă, realități schizo-paranoide pe care nici nu ni le-am fi putut imagina acum un an, o lună, o secundă, rar ne mai oprim să ne punem vreuna dintre marile întrebări care ne țineau treji nopțile — pe când lumea încă nu intrase în fierbere, criză și singularitate.
Purtat de pasiunea pentru arta catalană, miniaturi medievale și linii bizantine, artistul Sorin Ilfoveanu s-a oprit la Levant. Un Levant pe care nu l-a văzut, nu l-a atins, dar pe care l-a simțit. I-a surprins esența în culoarea hârtiei vechi și mirosul de cerneluri. Intrigile medievale găsite în literatură și istorie l-au fascinat pe artist și l-au provocat să simtă și să contureze atmosfera Levantului. L-a exprimat printr-o linie cursivă și unduitoare care spune povestea unor scene dure, sângeroase, erotice sau tandre.
Artista Miruna Radovici în colaborare cu Roxana Morar și Sara Tayari pornesc într-un proces explorativ ce are ca subiect apa și reîntoarcerea către raportul pur, ancestral dintre om și apă. Fără a căuta soluții ecologice sau răspunsuri la întrebări legate de mediu și transformările acestuia, cele trei artiste propun o modalitate imersivă de a crea o experiență vizuală originală precum și o implicare senzorială autentică.
Călătoria este o căutare, un demers al celui care vrea să ajungă sau să devină. Pasul celui ce călătorește diferă în funcție de destinația sa. Lungimea pasului călătorului este intensitatea dorinței lui. Dar când călătorești pe apă? Atunci pasul se transformă în plutire.
De la începuturile sale, Sounds like a Book s-a concentrat pe conversia sunetului într-o carte, configurându-se, în comunitatea românească, ca prima încercare de a aduce aceste două medii împreună.Sounds like a book este o platformă de book making și self-publishing, care se adresează celor interesați de carte ca un mediu de expresie artistică. După cum sugerează numele ales, tema principală este reprezentarea vizuală a sunetului.
Restaurarea patrimoniului constă și în gesturi și acțiuni legate de educație. Recuperarea unei fierării din satul Apața, strămutată în satul Șona și rebotezată “Fierăria lui Lazăr”, lucru concret, înfăptuit alături de săteni ca un exercițiu asumat de renaștere a unor legături sociale, în analogie cu Lazăr cel înviat. Un fierar are nevoie de o nicovală și un ciocan, restul sculelor, zeci sau poate sute și le poate face singur în fierărie pe măsura și nevoia lui, povestește artistul unor vizitatori ai fierăriei, punând accent pe meșteșug și manualitate.
Dacă în romanul lui Lem, Solaris, ficționala planetă vie, era capabilă să comunice telepatic cu exploratorii spațiali și să sondeze inconștientul acestora, în expoziția de față ea devine un ecran capabil să reflecte temerile și nedumeririle artistului în fața unui viitor planetar incert. Care este viitorul umanității? În ce fel de organizare socială vor trăi copii deceniilor următoare? Ce putem învăța din istoria recentă a amprentei noastre antropice asupra naturii?
„Una din primele mele amintiri e de pe la trei-patru ani când fugeam desculț pe canapei, cum îi spunem noi laviței din fața ferestrelor, și deasupra capului era șirul de icoane și peste icoane era blidarul în care erau agățate ulcioare de lut și ulcioarele de sticlă. Dimineața devreme, de cum răsărea soarele peste Olt și de peste munți, razele pătrundeau prin geam și se opreau în aceste ulcioare de sticlă. Nu erau foarte multe, cred că erau vreo 10‒12 agățate sus și vedeai numai niște mici sclipiri; icoanele sclipeau și ele. Mă gândesc că atunci s-a așezat în mine o parte din misterul acestor obiecte.” (Ștefan Câlția, „Frânturi din discuții cu pictorul și artizanii sticlari” din volumul Glăjărie. Apropierea de un meșteșug)
Să fie întuneric, da’ să fie lumină
A spus-o un tânăr cioban cu care ne-am întâlnit la Posmuș, pe când așteptam seara ca să facem primele probe pentru fotografia pe întuneric.
