PRINT

„În particular, artistul se focalizează asupra procesului de producție a unui element ce reprezintă punctul terminus al lanțului de producție specific fotografiei analogice: printul. Pe suprafața obiectelor fotografice produse de Matei Bejenaru se află, aproape imperceptibile, straturi de emulsii și de materiale chimice și metale prețioase care, în contact cu hârtia fotosensibilă, construiesc imaginea asemeni unui sculpturi. Izomorfismul dintre subiectul reprezentării (oxizii de fier prezenți în turnătorie) și procesul de producție al obiectelor fotografice se păstrează în întreaga serie de imagini expuse, subliniind materialitatea metalică și minerală a suprafeței fotografice”, detaliază Cristian Nae, curatorul expoziției.

PANORAMA

Fotografia lui Nicu Ilfoveanu este expresia timpului care transformă. Ca niște capsule de memorie, cadrele lui redau contexte, detalii, nuanțe și emoții în care ne regăsim cu toții, dar față de care avem o percepție autentică extrem de personală.

MUSTAȚA LUI DALI ȘI ALTE CULORI

Expoziția „Mustața lui Dalí și alte culori” reunește o colecție de picturi ale artistului Felix Aftene realizate în perioada 2019-2020, dar și 101 lucrări de grafică ce au reprezentat forme inițiale ale lucrărilor finale.

Un adevărat eveniment cultural, pictoromanul dă naștere unei lumi ficţionale fabuloase, cele 16 picturi realizate de Felix Aftene generând 16 capitole ale unui roman scris de Lucian Dan Teodorovici. Pictura și literatura se potenţează reciproc în cuprinsul cărţii, își împrumută una alteia idei, culori, personaje, iar temele mari se construiesc, pendulând între comic și fantastic, în jurul protagonistului.

ÎNTÂLNIRE

Prezent pentru prima oară la Iași cu o expoziție completă de sculptură, în vara anului 2019, Virgil Scripcariu ne invită la o întâlnire ca o răscruce – de destine, de sensuri, de căutări.

FRAGILITATE

Prezent pentru prima oară în Iași cu o expoziție de autor, Ștefan Câlția ne invită la o călătorie inefabilă într-o lume marcată de simboluri și fragilitate.

MEMORIA SPAȚIULUI

Expoziția și proiectul lui Felix Aftene, Memoria spațiului, privesc deopotrivă spre pictură
și schiță-video ca suport de informație, de conținut, ca reînvățare și repetare a acelorași gesturi
în materialități diferite, astfel încât mediul picturii își demonstrează aici capacitatea de a asimila
alte medii, de a le contopi.

APROAPE TOTUL SAU MAI NIMIC

Chișinăul nu e departe, treci un râu, mai mergi puțin și ai ajuns. Dar fiecare râu are povestea lui și poate uneori vrei să treci râul de-a lungul, nu de-a latul.

MEMENTO VIVERE

Memento Vivere aduce în discuție implicațiile condiției postumane și modul în care tehnologia ne afectează viețile, prezentând perspectiva artistului Claudiu Ciobanu în care pictura contemporană poate fi folosită pentru a explora filosofia postumanistă.

În contextul post-pandemic actual, un proiect expozițional care explorează postumanismul prin pictura contemporană poate oferi o modalitate puternică și stimulatoare de a aborda activ acest subiect și de a încuraja reflecția asupra modurilor în care tehnologia ne transformă înțelegerea a ceea ce înseamnă a fi uman.